Cryptos: 22,403 Exchanges: 539 Market Cap: 1,046,808,560,189 24h Vol: 46,208,726,589
BTC CronosCRO

Rank #38

coin

On 755,574 watchlists

Tags:

Medium of Exchange

Cosmos Ecosystem

Centralized Exchange (CEX) Token

Mobile

Payments

Cronos Price (CRO)

$0.093
0.18%

CRO Charts Live Data

Ce este Crypto.com Coin (CRO)?

Crypto.com Coin (CRO) este jetonul nativ al lanțului Crypto.com — un blockchain descentralizat, de tip sursă deschisă, dezvoltat de compania de servicii financiare, de plată și tranzacționare Crypto.com.

Lanțul Crypto.com este unul dintre produsele Crypto.com, companie care oferă o gamă de soluții concepute pentru a accelera adoptarea globală a criptomonedelor ca mijloc de control financiar la nivel personal, dar și ca mijloc de protecție a datelor și a identității utilizatorilor. În principal, blockchain-ul CRO servește drept instrument care alimentează aplicația de plăți mobile Crypto.com Pay.

Pe viitor, Crypto.com intenționează să extindă nivelul de acoperire al platformei CRO pentru a-și alimenta și celelalte produse.

CRO a fost lansat în noiembrie-decembrie 2018.

Cine sunt fondatorii monedei Crypto.com?

Moneda Crypto.com a fost lansată de compania cu același nume ca parte a viziunii sale de a „pune criptomonedele în fiecare portofel electronic”. Compania Crypto.com a fost fondată în iunie 2016 sub numele de „Monaco Technologies GmbH” de către Kris Marszalek, Rafael Melo, Gary Or și Bobby Bao.

Kris Marszalek, absolvent al Universității poloneze Adam Mickiewicz, a fondat și a condus trei companii înainte de a înființa Crypto.com: afacerea de proiectare și producție de produse electronice de larg consum Starline Polska, aplicația și platforma mobilă de servicii bazate pe locație YIYI și firma de comerț electronic BEECRAZY.

Rafael Melo și-a obținut diploma de licență în inginerie de la PUC-Rio. De-a lungul carierei sale de peste 15 ani în domeniul financiar, Melo a lucrat cu companii importante din Asia și a ajutat la obținerea a peste 50 de milioane de AUD în finanțare pentru site-ul de comerț social Ensogo.

Gary Or este un inginer software cu o experiență de peste nouă ani în ingineria fullstack. Înainte de a co-fonda Crypto.com, de a lucra ca arhitect de platformă la Ensogo sau co-fonda firma de dezvoltare de aplicații mobile Foris, acesta și-a obținut diploma de licență în inginerie și informatică de la Universitatea din Hong Kong.

Înainte de a ajuta la lansarea Crypto.com, Bobby Bao a lucrat în departamentul M&A al băncii de investiții China Renaissance. Bao a studiat la Universitatea din Melbourne, la NYU Stern School of Business și la Colegiul William & Mary.

De ce este compania Crypto.com unică?

Blockchain-ul CRO se concentrează în principal pe furnizarea de servicii utilizatorilor Crypto.com care folosesc soluțiile de plată și tranzacționare, precum și serviciile financiare ale companiei.

Proprietarii de monede CRO le pot miza pe lanțul Crypto.com pentru a le face să acționeze drept validator și a câștiga comisioane pentru procesarea tranzacțiilor în rețea. În plus, monedele CRO pot fi folosite pentru a deconta taxele de tranzacție pe lanțul Crypto.com.

În cadrul aplicației de plăți Crypto.com Pay, utilizatorii pot obține stimulente în bani de până la 20% prin plăți în jetoane CRO sau de până la 10% prin achiziționarea de carduri cadou și efectuarea de transferuri peer-to-peer către alți utilizatori.

Atunci când vine vorba de modurile de utilizare a tranzacționării, aplicația Crypto.com le permite utilizatorilor să câștige recompense în jetoane pentru anumite listări prin mizarea de CRO.

În plus, utilizatorii pot câștiga dobânzi anuale de până la 10-12% din monedele lor Crypto.com, mizându-le fie pe aplicația Crypto.com Exchange, fie pe cardul Visa metalic oferit de Crypto.com.

În general, CRO acționează drept instrument care ajută Crypto.com să promoveze adoptarea criptomonedelor la nivel global. Ca atare, compania lucrează în mod constant să găsească și să dezvolte moduri noi de utilizare a criptomonedei pentru a îmbunătăți controlul pe care utilizatorii acesteia îl au asupra propriilor finanțe, asupra datelor și identității lor.

Pagini utile:

Află mai multe despre BNB și HT, alte două jetoane populare concepute pentru a stimula și a recompensa utilizarea platformelor proprii.

Aruncă o privire la CMC Alexandria, portalul educațional CoinMarketCap.

Câte monede Crypto.com (CRO) există în circulație?

Stocul total de monede CRO este limitat la 100 de miliarde. Acestea au fost create atunci când blockchain-ul a intrat în funcțiune — transformând-le astfel într-o criptomonedă care nu poate fi minată. Crypto.com nu s-a bazat pe pre-vânzări, vânzări publice sau oferte inițiale de monede (ICO) — în schimb, monedele vor fi distribuite doar prin distribuție secundară.

Stocul total de monede CRO va fi alocat în cinci scopuri diferite:

  • 30% — Distribuție secundară și stimulente de lansare - eliberate în tranșe zilnice pe o perioadă de cinci ani începând cu data de 14 noiembrie 2018;
  • 20% — Rezervă de capital - înghețată până pe 7 noiembrie 2022;
  • 20% — Stimulente de rețea pe termen lung - înghețate până pe 7 noiembrie 2022;
  • 20% — Granturi pentru ecosistem - înghețate până la lansarea lanțului Crypto.com Chain Mainnet;
  • 10% — Dezvoltare comunitară.

Cum este securizată rețeaua de monede Crypto.com?

Conform standardului de compatibilitate, moneda CRO este construită pe blockchain-ul Ethereum (ETH) ERC-20, ceea ce înseamnă că rețeaua sa este securizată de funcția Ethash.

De unde se pot cumpăra monedele Crypto.com (CRO)?

Monedele CRO sunt disponibile pe mai multe schimburi de criptomonede, printre care se numără și: