Cryptos: 22,403 Exchanges: 539 Market Cap: 1,046,808,560,189 24h Vol: 46,208,726,589
BTC LitecoinLTC

Rank #19

coin

On 895,874 watchlists

Tags:

Mineable

PoW

Scrypt

Medium of Exchange

Litecoin Price (LTC)

$75.45
-0.15%

LTC Charts Live Data

Ce este Litecoin (LTC)?

Litecoin (LTC) este o cripto-monedă concepută pentru a oferi plăți rapide, sigure și cu costuri reduse, utilizând proprietățile unice ale tehnologiei blockchain.

Cripto-moneda a fost creată pe baza protocolului Bitcoin (BTC), însă este diferită de acesta prin algoritmul de hashing folosit, limita maximă de stoc, durata tranzacțiilor și prin încă alți câțiva factori. Moneda Litecoin are un timp de bloc de doar 2.5 minute și taxe de tranzacție extrem de mici, ceea ce o face să fie perfectă pentru micro-tranzacții și plăți POS.

Litecoin a fost lansată pe 7 octombrie 2011 prin intermediul unui client de tip sursă-deschisă pe platforma GitHub. Rețeaua Litecoin a intrat în funcțiune cinci zile mai târziu, pe 13 octombrie, 2011. De atunci, a devenit extrem de acceptată și folosită printre comercianți, fiind în top 10 pe toată durata existenței sale.

Această cripto-monedă a fost creată de către Charlie Lee, un fost angajat Google, care a intenționat ca Litcoin să fie „o versiune simplă a Bitcoin”, dar care să conțină majoritatea proprietăților Bitcoin.

Cine sunt fondatorii Litecoin?

După cum am menționat anterior, fondatorul Litecoin a fost unul dintre persoanele care au adoptat utilizarea cripto-monedelor încă de la începutul acestora. Numele Charlie Lee este foarte cunoscut în industria cripto-monedelor.

Charlie Lee, cunoscut și sub numele de „Chocobo”, este programator și unul dintre minerii inițiali Bitcoin, fost inginer de soft la Google. În plus, Charlie Lee a fost director în inginerie la Coinbase între anii 2015 și 2017, înainte să treacă la alte proiecte.

Astăzi, Charlie Lee este un susținător deschis al cripto-monedelor și este director general al Fundației Litecoin — o organizație non-profit care lucrează cot la cot cu echipa principală de dezvoltare Litecoin pentru a ajuta la îmbunătățirea monedei.

În afară de Lee, mai fac parte din Fundația Litecoin și alte trei persoane, care se află în consiliul de administrație: Xinxi Wang, Alan Austin și Zing Yang — fiecare cu drepturi depline.

Ce este unic la moneda Litecoin?

Imediat după Bitcoin, Litecoin este a doua cea mai populară cripto-monedă pură. Succesul acesteia poate fi atribuit simplității și clarității beneficiilor sale.

Din ianuarie 2011, Litecoin este una dintre cele mai acceptate cripto-monede, cu peste 2.000 de comercianți și magazine la nivel global.

Cel mai de seamă beneficiu al său provine din viteza și rentabilitatea sa. Tranzacțiile Litecoin sunt confirmate în doar câteva minute, iar taxele tranzacționale sunt aproape neglijabile. Acest lucru face ca moneda Litecoin să fie mai atractivă decât Bitcoin, în special în țările în curs de dezvoltare, unde taxele tranzacționale pot fi factori de decizie în legătură cu moneda aleasă.

La sfârșitul anului 2020, rețeaua de testare MimbleWimble (MW) a fost lansată pe Litecoin, fiind folosită pentru a testa tranzacțiile confidențiale de tip MimbleWimble care au loc pe platformă. Imediat ce această funcție va fi disponibilă pe scară largă, utilizatorii Litecoin vor beneficia enorm de o politică de confidențialitate și de un caracter fungibil fortificate.

Pagini utile:

Aruncă o privire la Bitcoin (BTC) — cripto-moneda originală.

Aruncă o privire la Nano (NANO) — o altă cripto-monedă simplă și rapidă.

Fii la curent cu cele mai noi actualizări și discuții în legătură cu Litecoin.

Abonează-te la blogul CoinMarketCap pentru a primi cele mai noi știri și actualizări din lumea cripto-monedelor.

Câte monede Litecoin (LTC) există în circulație?

La fel ca majoritatea cripto-monedelor de tip proof-of-work (POW), cantitatea de monede Litecoin în circulație crește treptat cu fiecare bloc nou-minat.

Din ianuarie 2021, 66,245 de milioane de LTC au fost deja minate din stocul total maxim de 84 de milioane. Fundația Litecoin a estimat recent că vor trece peste 100 de ani până când Litecoin va fi diluată complet (în jurul anului 2140) — datorită faptului că numărul de LTC minate per bloc este în descreștere la fiecare 4 ani ca parte a programului de înjumătățire a recompenselor per bloc minat.

În jur de 500.000 de monede LTC au fost emise în prima zi după ce blocul de geneză LTC a fost minat, Charlie Lee, împreună cu dezvoltatorii inițiali Litecoin, fiind printre primii mineri.

În ciuda acestui fapt, deși moneda este destul de răspândită, dezvoltatorii Litecoin sau Charlie Lee nu primesc vreun profit direct din operațiunile Litecoin—aceștia primesc recompensări ca parte a procesului obișnuit de minare.

Cum este rețeaua Litecoin securizată?

Fiind o cripto-monedă bazată pe blockchain, Litecoin este securizată prin prin metode de apărare criptografice incredibil de puternice — ceea ce face ca spargerea să fie practic imposibilă.

Precum Bitcoin și alte câteva cripto-monede, Litecoin folosește algoritmul de consens PoW pentru a asigura că tranzacțiile sunt confirmate rapid și fără greșeli. Puterea combinată a rețelei de mineri Litecoin previne cheltuielile duble precum și o serie de alte atacuri, asigurându-se în același timp că rețeaua este 100% disponibilă.

De unde poți cumpăra monede Litecoin (LTC)?

Litecoin este una dintre cele mai disponibile monede. Astfel, poate fi cumpărată sau comercializată pe o varietate largă de burse. Unele dintre cele mai importante nume includ: Huobi Global, Binance, Coinbase Pro, OKEx și Kraken.

Litecoin este una dintre puținele cripto-monede cu o varietate mare de perechi de tranzacționare fiat și poate fi schimbată cu dolari SUA (USD), won coreeni (KRW), euro (EUR) și multe altele. Pentru mai multe informații în legătură cu achiziționarea de cripto-monede cu fiat, accesează ghidul nostru complet.